Mănăstirea Strehaia

Mănăstirea Strehaia își are originile în secolul al XV-lea, fiind fondată de boierii Craiovești: Barbu Pârvu, Danciu și Radu, fiii lui Neagoe ban Strehăianul. A servit ca reședință a Băniei de Strehaia până în 1495, când s-a mutat la Craiova. De-a lungul timpului, aici au fost instituții precum Episcopia Severinului și Bănia de Mehedinți, iar Mihai Viteazu a refăcut palatul boieresc și biserica între 1582-1588.

Biserica are o particularitate neobișnuită: spre deosebire de toate celelalte lăcașuri ortodoxe, al căror altar este orientat spre răsărit, aceasta este singura mănăstire din România al cărei altar este îndreptat către sud.

O veche legendă, menționată și de Nicolae Iorga, afirmă că Mihai Viteazul, născut la Strehaia, ar fi ridicat acolo o primă biserică, construită în timpul nopții, dar orientată greșit, cu altarul spre sud.

Matei Basarab ar fi păstrat ulterior aceeași orientare neobișnuită. Totuși, explicația reală pare a fi alta: biserica era conectată printr-un culoar la palatul domnesc, care aparținea familiei Craioveștilor, iar această legătură arhitecturală a determinat orientarea întregului edificiu.

În ceea ce privește orientarea bisericii, au fost formulate mai multe ipoteze. Una dintre ele susține că nu exista suficient spațiu între palatul domnesc și clădirea chiliilor pentru o amplasare tradițională. O altă teorie afirmă că poziționarea a avut un scop strategic: cunoscând faptul că ortodocșii construiau bisericile cu altarul orientat spre răsărit, turcii puteau folosi acest detaliu pentru orientare, astfel că „oltenii isteți” ar fi schimbat direcția bisericii pentru a-i deruta pe eventualii năvălitori. O a treia explicație face trimitere la un criteriu astronomic – biserica ar fi fost construită astfel încât, în ziua solstițiului de iarnă (22 decembrie), între orele 8:30 și 9:00 dimineața, o rază de soare care pătrunde prin fereastra altarului și trece prin Sfintele Uși să împartă interiorul în două părți simetrice.

Mănăstirea actuală a fost construită de Matei Basarab în 1645, care a rezidit biserica și a transformat curtea Craioveștilor într-o mănăstire. Biserica are particularități arhitectonice specifice secolului al XVII-lea. Constantin Brâncoveanu a adăugat pridvorul și a refăcut zidul de apărare și palatul domnesc în 1693.

În 1821, mănăstirea a fost ocupată de Tudor Vladimirescu, iar în 1848 a susținut revoluția prin arendașul Alex Nenciu. În 1826, protosinghelul Axinte Stănescu a restaurat mănăstirea și a realizat o nouă pictură. Prima descriere a mănăstirii datează din 1658, iar o descriere detaliată a fost făcută în 1731 de maiorul I.C. Weiss.

În 1863, viața monahală a fost întreruptă și averile mănăstirii au fost secularizate, iar clădirile s-au deteriorat până la restaurarea din 1963. După 1990, viața monahală a fost reluată, iar din 2007, mănăstirea a fost populată de maici.

Pe 9 august 2021, a fost sfințit un cenotaf în curtea mănăstirii, pentru a marca 420 de ani de la uciderea voievodului Mihai Viteazul și a cinsti memoria acestuia.