Mănăstirea Bascovele

Istoria mănăstirii de maici Bascovele a început în urmă cu peste 300 de ani, fiind zidită în vremea domniei sfântului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) de către un membru al puternicei familii Cantacuzino vel comisul Şerban Cantacuzino. Despre acest vel comis izvoarele istorice consemnează că a fost unul dintre marii dregători ai Tarii Româneşti în ultimul deceniu al veacului al XVII-lea şi primul deceniu al celui următor; a ocupat dregătoriile de mare comis, mare paharnic şi mare vornic.

El s-a arătat a fi un vrednic purtător al numelui Cantacuzinilor, mijlocitor al păcii şi înțelegerii în sânul familiei şi al poporului său și un mare binefăcător al Bisericii strămoșești. Ca şi ceilalți Cantacuzini, vel comisul Şerban a avut o viață plină de incercări, nefiind deloc cruțat de vremuri, dar acestea mu l-au făcut să uite de Domnul nostru lisus Hristos.

Deşi a zidit și a ajutat multe lăcaşuri sfinte, ctitoria de suflet a vel comisului Şerban Cantacuzino a fost Bascovele. Mănăstirea a luat ființă în urma unei promisiuni pe care a făcut-o vel comisul Şerban împreună cu soția sa, Maria: au promis Domnului că, dacă le va dărui un moştenitor, vor zidi o biserică sau o mănăstire. Dorința li s-a împlinit, Doamna Maria rămâne însărcinată, însă la naştere a murit. Ramds singur cu fetița sa, vel comisul a uitat de promisiunea pe care o făcuse, însă când și-a pierdut şi fiica pe când aceasta avea doar trei ani şi-a dat seama că Bunul Dumnezeu l-a pedepsit şi l-a lipsit de cele două bucurii și de ceea ce i-a dăruit în urma promisiunii a lui şi a soției sale.

Odată, mergând spre Valcea, vel comisul Şerban Cantacuzino a ajuns și prin locul unde va fi ridicată mănăstirea, care pe atunci nu era decât un pisc împădurit cu stejari de unde și denumirea de Bascovele", ce inseamnă "pise împădurit cu stejari". Era loc retras, nefiind sate prin imprejurimi S-a gândit că acesta este locul potrivit unde îşi poate implini făgăduința făcută față de Dumnezeu cu câţiva ani mai înainte, aceea de a zidi o mănăstire In câteva luni ale amului 1695 gândul lui a fost împlimit, ridicându-se o biserică cu hramul "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului". Astfel işi arăta vel comisul credința în Dumnezeu şi nădejdea in iertarea păcatelor sale și ale celor dragi ai săi.

Săvârşeşte mărturie a credințel sale într-o frumoasă pisanie, un adevărat document de suflet (dincolo de valoarea sa istorică de necontestat). În aceasta, ctitorul spune, printre altele: Iară eu, ca un nevrednic ce am fost de binele acesta nemulțămitori, ratacit intru nenumarate pecate, nu numai bucuria naşterii mi s-au luat denaintea ochilor, et chipă naştere, întâiu de soția mea moartea m-au lipsit, apoi de copilă. De care, laudă și mulțumită Cerescului Împărat şi Preaslăvitei Maicii Sale i-am dat, nimie zăticnindu-mă din făgăduiala ce am pus mai inainte, ci cu multă osárdie m-am nevoit a o săvârși eu, rabul lui Dumnezeu, Şarban Cantacuzino, vel comisu ()unde dar vericine ar adăuge măcar o cărămidă, sau cu orice întru întărirea mănăstirii, să fie ctitor tocmai ca și noi, având vecinica pomenire..."

Pe la 1770, mănăstirea avea cam 70 de viețuitoare, jumătate dintre acestea fiind schimnice, ceea ce reprezintă un mumăr foarte mare pentru o zonă restrânsă ca aceasta, în care mai erau şi alte mănăstiri Cotmeana şi Tutana. Mănăstirea Bascovele are o legătură strânsă cu Mănăstirea Cotmeana, pentru că multă vreme neavând un preot slujitor veneau şi slujeau preoții de la Cotmeana, până la începutul secolului al XIX-lea, când mănăstirea a început să aibă preotul ei permanent. Viața monahală de la Bascovele mu a fost perturbată de nimic până la secularizarea averilor mănăstireşti din anul 1863, când mănăstirea a avut de suferit, pierzând aproape toate mijloacele de trai, astfel incât pe la anul 1883, fiind şi foarte puține viețuitoare, ea a fost desfiinţată, iar biserica a fost transformata intr-una de mir pentru satul care se înfiripase in jurul mănăstirii. Până la aceste eveni mente mai aflăm că în 1835, în urma unui cutremur, biserica s-a ruinat, fiind refăcută după opt ani cu spri jimul unui creştin binevoitor, Ştefu Nicolau, "din neam grec", și al soției sale Paraschiva, originară din oraşul Pitești (după cum consemnează pisania din 1843); cu acest prilej s-au mai adăugat și două hramuri, tot in cinstea Maicii Domnului, Naşterea şi Adormirea.

În anul 1932, mănăstirea se redeschide la hotărárea episcopului eparhiot (al Argeşului) de atunci, Nichita Duma (†1936), care a adus aici trei maici de la Văratec, iar în anul 1950 totul era refăcut pictura, reconsolidarea bisericii şi chiliile, cărora li s-a mai adăugat şi alte corpuri.

În anul 1991, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului și Muscelului, Sfântul Sinod al Bisericit Ortodoxe Române a aprobat reînființarea a trei mănăstiri argeşene, monumente istorice: Bascovele, Cotmeana şi Glavacioc.

La 5 mai 2015 a fost numită Stavrofora Petronia Dobrescu (ctitor al renaşterii Mănăstirii Robaia între septembrie 1992-aprilie 2015) ca stareță a Mănăstirii Bascovele, pentru a împlini și realiza și aici continuitatea renaşterii administrative și duhovniceşti a acestei istorice mănăstiri argeşene.

Sursa: text preluat din istoricul mănăstirii

//

Din localitatea Bascovele, parte a comunei Cotmeana, se desprinde către dreapta un drum care conduce către satul Ursoaia.

În acest loc, se poate vizita mănăstirea Bascovele, fondată de Șerban Cantacuzino în anul 1695. Edificiul religios a suferit modificări semnificative în anul 1843, când biserica a fost reconstruită, și în 1940. Din construcțiile originale s-au păstrat zidul ridicat în 1932, incinta, beciul, clopotnița și chilii. Pictura actuală a bisericii, realizată în frescă, datează din perioada 1948-1950.

Sursa: București-Sibiu (Ministerul Turismului, 1977)