Mănăstirea Putna

La o distanță de 29 km de Rădăuți, pe un traseu modernizat, se poate ajunge la MĂNĂSTIREA PUTNA, localizată în comuna cu același nume. Ridicată între anii 1466-1469 la comanda lui Ștefan cel Mare, Mănăstirea Putna deține o poziție centrală în inima și memoria românilor, fiind cel mai important monument din Țara de Sus. Este prima fundație a marelui voievod moldovean, marcând debutul unei perioade extrem de prolifică în arta medievală românească.

Aici se găsește mormântul lui Ștefan cel Mare, care a devenit el însuși legendă prin faptele sale demne de titlul de "cel mai vrednic domnitor pământesc, oriunde s-ar afla".

Mănăstirea Putna s-a bucurat de o recunoaștere bine meritată și prin tezaurul său artistic, considerat unul dintre cele mai bogate nu doar în România, ci și în întreaga lume.

Construcția bisericii a început în vara anului 1466. Conform unei tradiții înregistrate de cronicarul Ion Neculce în "O samă de cuvinte", locul unde a fost ridicată mănăstirea a fost ales personal de Ștefan cel Mare, iar altarul a fost înălțat exact acolo unde săgeata trasă de voievodul român a căzut de pe un deal din apropiere. Un an mai târziu, biserica a fost solemn sfințită, la modul potrivit pentru un lăcaș destinat să devină necropolă voievodală. La acest eveniment a participat și mitropolitul Teoctist, cel care în 1457 l-a "uns" pe Ștefan ca domn al Moldovei, pe "Câmpia Dreptății" de lângă Suceava. Ansamblul mănăstiresc a fost complet finalizat în 1481, conform inscripției de pe turnul de la intrare.

Legenda construirii Mănăstirii Putna trebuie să cuprindă mult adevăr, evidențiind implicarea directă a marelui voievod în edificarea monumentelor. Reputația acestei construcții și devotamentul cunoscut al ctitorului pentru creația sa rezonă și în legenda construirii sale, precum și în alte surse care relatează că, după consolidarea Sucevei în pregătirea pentru campania din 1497, Ștefan cel Mare a adunat armata sa "și s-a dus în munți în locuri strâmte și de nepătruns, unde își avea mănăstirea iubită numită Putna și acolo a stat de pază, cu mare întărire, cu toată oastea lui".

Biserica mănăstirii Putna a fost o construcție monumentală și impresionantă, exprimând în piatră și culori frumusețea și durabilitatea considerate de meșterii, arhitecții și zugravii săi. Cronicarul Ion Neculce, continuând o tradiție de secole, menționa că mănăstirile erau realizate cu stuc poleit, zugrăveli abundente atât în interior, cât și în exterior, acoperite cu plumb.

De-a lungul timpului, mănăstirea Putna a suferit transformări semnificative, unele fiind aproape radicale, dar acestea nu au diminuat faima sau valoarea istorică a lăcașului. Biserica, având un plan trilobat specific epocii lui Ștefan, prezintă fațade cu elemente ulterior adăugate. Acoperișul înalt, recent restaurat și acoperit cu aramă, pereții albi împărțiți în două zone printr-un brâu în torsadă, și zona superioară decorată cu ocnițe alcătuite din arcade pe coloane în consolă. Deasupra soclului se înalță un registru de ocnițe cu arcade oarbe, susținute de pilaștri.

Ferestrele, având forma dreptunghiulară, sunt înconjurate de chenare de piatră ornamentate cu baghete și se încheie în partea de sus cu arce în acoladă, de stil gotic.

Turla, înaltă și proporționată, este împodobită cu coloane răsucite și capiteluri corintice.

Pe lângă încăperile tradiționale ale pronaosului, naosului și altarului, biserica include și o gropniță situată între pronaos și naos, separată de acesta printr-o pereche de stâlpi masivi octogonali. Începând cu biserica de la Putna, pridvorul închis a devenit o componentă recurentă în creația meșterilor moldoveni, în timp ce gropnița a apărut inițial la Moldovița lui Alexandru cel Bun.

Biserica găzduiește mormintele familiei lui Ștefan cel Mare și ale descendenților săi, inclusiv până la Petru Rareș.

La sud de gropniță se află mormântul lui Ștefan cel Mare, protejat de un baldachin din marmură albă. Sculptura de pe mormântul voievodului, unde artistul a aranjat simetric steme, ciorchini de struguri și frunze de stejar, rămâne cea mai remarcabilă creație în acest gen.

Lespedea funerară comandată de Ștefan cel Mare și realizată după 1492 se remarcă prin folosirea semipalmetelor împreună cu frunzele de stejar și ghindă. În centrul câmpului, unde se disting frunzele de stejar și ghinda, detaliile sunt elaborate, cu forme bine definite și contururi șerpuitoare maestră. Frontalul sarcofagului prezintă șiruri de frunze de palmier înscrise în medalioane în formă de inimi, simbol vechi al arborelui sacru, evidențiind semnificația simbolică și a frunzei de stejar de pe leșpedea-capac. Stejarul, asociat cu tradiția și puterea pentru poporul moldovean, este stilizat în imaginea de pe leșpedea de veci a domnitorului, îmbinând simbolul mai vechi al arborelui vieții pe frontalul sarcofagului.

Candela care arde de peste 500 de ani la mormântul lui Ștefan cel Mare, alături de flori proaspete și tricolorul de pe leșpedea funerară, exprimă emoționant iubirea și respectul față de faptele marelui domnitor. În apropiere se află și mormântul doamnei Maria Voichița, a treia soție a lui Ștefan.

Maria Voichița, fiica lui Radu cel Frumos, a fost adusă în Moldova de Ștefan în 1473 și a devenit soția voievodului, oferindu-i sprijin în ultimii săi ani. Ea a promovat dezvoltarea artelor, în special a broderiei, și figura sa nobilă a fost perpetuată în literatura românească de clasici precum Barbu Ștefănescu Delavrancea și Mihail Sadoveanu.

În aceeași groapă, dar în partea de nord, se află mormântul Mariei de Mangop, a doua soție a lui Ștefan cel Mare. Alături se găsesc mormintele fiilor săi, Bordan și Petru, decedați în copilărie.

În pronaosul bisericii, pe latura de sud, găsim mormintele lui Bogdan cel Orb și ale Mariei, fiica lui Ștefan cel Mare. La nord, se află mormintele Mariei, soția lui Petru Rareș, și ale lui Ștefăniță Vodă.

În pridvor, sub fereastra de nord și lângă ușa, se găsește mormântul mitropolitului Teoctist, o piatră așezată personal de Ștefan cel Mare. Sub fereastra de sud, două morminte mai recente: al mitropolitului Iacob Râmneanu și al părinților săi.

Într-un desen detaliat, cu detalii grațioase ale florilor și frunzelor, ornamentarea lespezilor de la mormintele Mariei de Mangop și ale Mariei Voichița amintește de majusculele înflorate ale manuscriselor epocii și de chenarele decorative ale unor broderii vechi. Desenul general și compoziția arhitecturală sunt similare cu celelalte lespezi de la Putna, create la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de al XVI-lea.

Piatra de mormânt a Mariei de Mangop prezintă păsări care ciugulesc din flori ce răsar din frunzișul a două tulpini, formând medalioane. Aceasta este o imagine rară pentru lespezi, dar întâlnită la fresce sau în țesăturile epocii.

Există opinii divergente cu privire la influențele artistice ale acestei opere. Unii cercetători o atribuie Renașterii, datorită preferinței pentru motive vegetale animate de păsări și alte animale, în timp ce alții văd aici influențe orientale. Indiferent de interpretare, lespedea de pe mormântul Mariei de Mangop este considerată o lucrare rară.

Lespezi de mormânt de la Putna din secolele XV și XVI reprezintă un grup stilistic influențat de pietrele funerare moldovenești, inițiate de Ștefan cel Mare în biserica Călugărițelor pentru mormintele înaintașilor săi în Scaunul Moldovei. În cadrul acestei structuri meandrice, meșterii pietrari de la Putna au adăugat steme, flori și păsări, extinzând repertoriul ornamental al prototipurilor de la Rădăuți.

Sculptura funerară din secolele XVII și XVIII de la Putna reflectă influența barocului apusean, exemplificată în mormântul lui Iacob Râmneanu. Aici, într-o compoziție complexă vegetală și florală, se îmbină stemele, ciorchinii de struguri și împletiturile, evocând decorul exterior al bisericii Putnei.

Ansamblul mănăstirii Putna este înconjurat de ziduri solide din piatră, iar singura construcție complet conservată din secolul al XV-lea este turnul tezaurului, ridicat în 1481. În secolul al XVII-lea, partea inferioară a turnului a fost întărită cu o zidărie oblică, sporind apărarea împotriva ghiulelelor. Edificiul, cu plan pătrat la parter și formă octogonală la nivelurile superioare, dotat cu ferestre înguste și un acoperiș piramidal, menține astăzi aspectul restaurat din vechime.

Un alt monument mai vechi, turnul intrării, inclusiv parterul străbătut de un gang și un etaj boltit cu metereze, datează din secolul al XVIII-lea.

Muzeul mănăstirii Putna a devenit principalul centru de creație artistică din Moldova, sub îndemnul și sprijinul financiar al lui Ștefan cel Mare. Aici, au fost create și decorate manuscrise deosebite, cunoscută faimă lor depășind hotarele țării încă din acele vremuri. Această mănăstire a fost locul unde au fost realizate broderiile strălucitoare, iubite astăzi de turiștii din întreaga lume, reprezentând unele dintre cele mai remarcabile creații artistice din Europa medievală.

Tezaurul artistic al mănăstirii cuprinde broderii, țesături, manuscrise decorate și lucrări de argintărie. Broderiile din perioada lui Ștefan cel Mare sunt considerate printre cele mai semnificative creații ale artei moldovenești. Inspirându-se din operele bizantine anterioare, meșterii vremii au dezvoltat un stil propriu, caracterizat prin simțul remarcabil al compoziției, echilibrul formelor și armonia bogată a culorilor. Atelierul de la Putna a contribuit la evoluția stilului broderiilor moldovenești, integrând motive decorative folosite și în pictură, sculptură în piatră și miniatură.

Colecția de broderii de la Putna este recunoscută de către specialiști nu doar ca una dintre cele mai bogate în capodopere, ci și printre cele mai valoroase din întreg Orientul creștin. Multe dintre aceste creații au fost expuse la nivel internațional, la expoziții precum cele de la Paris, Atena sau Londra, atrăgând admirația publicului peste tot.

Acoperământul mormântului Mariei de Mangop, finalizat în 1477, reprezintă o remarcabilă creație a broderiei moldovenești, impresionând prin frumusețea sa aparte. Această operă de artă a broderiei medievale românești se evidențiază prin imponența sa, atenția la detalii în privința costumelor, simplitatea atitudinii și utilizarea culorilor calde, alcătuind un ansamblu armonios aproape muzical.

Maria de Mangop, a doua soție a lui Ștefan cel Mare, provenea din neamul ultimilor Comneni. După căderea Imperiului Trapezuntului în 1461, au găsit refugiu în Crimeea, unde Hanul Crimului le-a acordat stăpânirea asupra Mangopului, un domeniu cu un castel situat pe malul Mării Negre.

În 1473, Ștefan cel Mare s-a îndrăgostit de fiica lui Radu cel Frumos, distanțându-se astfel de soția sa.

Biserica mănăstirii Putna adăpostește patru uși care dezvăluie calitatea poetică a broderiei din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Personajele înalte și subțiri, mișcarea avântată sau concentrată, eleganța liniilor și nuanțarea bogată amintesc de pictura bisericii din Bălinești. Colecția Putnei include și manuscrise, unele păstrate la Putna și altele găzduite în biblioteci europene, cum ar fi Biblioteca Academiei, Muzeul de Artă al României și altele.

În colecția muzeului mănăstirii se găsesc numeroase opere de artă, inclusiv Evangheliarul din 1473, portretele lui Ștefan cel Mare și alte capodopere ale artei medievale românești. Călugării de la Putna s-au dedicat artei, lucrând întreaga lor viață pentru a crea broderii și manuscrise de o valoare remarcabilă.

Muzeul constituie un loc extrem de bogat și variat, reflectând evoluția artei și culturii în Moldova și menținând vie amintirea unor personalități notabile precum Ștefan cel Mare și Maria de Mangop.

Sursa: București-Suceava și în Nordul Moldovei (Ministerul Turismului, 1977)