Cetatea Golubac

În perioada Hallstatt, această locație a fost locuită și a servit drept adăpost ideal pentru omul primitiv. Datorită poziției sale, cu o intrare strategică care domina Dunărea, în epoca medievală, a fost fortificată și echipată cu tunuri, având o mică garnizoană de soldați. Astăzi, putem observa încă structurile fortificate de la intrare, care au fost construite pentru prima dată în 1460 și ulterior refăcute de mai multe ori, rămânând în uz până în jurul anului 1880.

Numele de "Gaura cu Muscă" provine de la musca columbacă (Simulium colombaschense), o muscă vampir care a provocat numeroase probleme localnicilor, în special animalelor lor. Această muscă era prezentă în zonă până la construcția barajului de la Porțile de Fier, moment în care și-a pierdut habitatul și a dispărut. Această muscă avea obiceiul de a ataca vitele, mușcându-le în zonele cu piele subțire, cum ar fi nările, buzele și urechile. Mușcăturile provoacau inflamații severe care puteau duce la sufocarea animalului în câteva ore sau zile. Copiii mici erau, de asemenea, expuși pericolului dacă musca reușea să pătrundă în gură sau trahee. Experții susțin că aceste muște nu aveau nicio legătură cu peștera și că au prosperat doar în apele Dunării înainte ca lacul să fie format.

Există și legende care încearcă să explice apariția musculiței în peșteră. Conform acestor povești, musca ar fi putut să se fi născut dintr-unul dintre cele 12 capete ale unui balaur ucis de Iovan Iorgovan sau din capul unui balaur ucis de Sfântul Gheorghe. Alte versiuni sugerează că aceasta ar fi putut să aibă originea într-un pârâu contaminat cu scorpioni, șerpi și viespi otrăvitoare, sau ar fi putut să se dezvolte în copaci sau în buruieni din vecinătatea Golubacului.

Peștera prezintă o gaură de formă ovală cu diagonale de aproximativ 8 și 4 metri, care este în mare parte blocată de zidurile fortificației medievale. Galeria de acces are dimensiuni moderate și servește drept curs de apă. Pe parcursul explorării, vizitatorii trec prin Sala Liliecilor și ajung la un sifon terminal, o zonă în care se pot observa scurgeri de apă de pe pereți.