Hanul Domnesc, una dintre cele mai vechi construcții laice rămase în Moldova, a fost construit într-o perioadă anterioară, respectiv la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, cu parterul clădirii și pivnițele datând din acea perioadă, în timp ce etajul a fost adăugat ulterior.
Tradiția orală a păstrat denumirea "Han domnesc," care reflectă una dintre cele mai vechi funcțiuni ale clădirii. În trecut, acesta era folosit fie pentru a primi soli sau diplomați la curtea domnească, fie ca un loc mai retras destinat întâlnirilor și petrecerilor nobililor de la curte. Există indicii că chiar domnitorii își petreceau timpul aici împreună cu oaspeții și curtenii lor după celebrele vânători din codrii Sucevei.
Documentele vremii confirmă vizitele Împăratului Iosif al II-lea, care a fost găzduit aici în iunie 1783 și apoi în iulie 1786. În perioada domniei lui Franz Josef I, în codrii Bucovinei se organizau ample vânători la care participau numeroși arhiduci și membri ai casei de Austria. În timpul unei astfel de vânători în 1880, Împăratul Franz Josef I a dormit în Hanul Domnesc.
Parterul Hanului Domnesc constă în patru încăperi boltite dispuse în jurul unui coridor central cu boltă, iar arcadele pereților se pierd în această structură, pardosită cu piatră de carieră, pentru a facilita intrarea trăsurilor. De la acest coridor se accesează cele două pivnițe săpate în trepte, cu o suprafață ce depășește considerabil dimensiunile clădirii.
La parter se păstrează încăperea care, de-a lungul secolelor, a fost folosită drept bucătărie.
Muzeul adăpostește unele dintre comorile de artă populară ale acestei regiuni românești străvechi și legendar. Catul superior, substanțial schimbat în ultima sută de ani din cauza diverselor destinații pe care le-a avut, a fost restaurat împreună cu întreaga clădire în perioada 1964-1967, redobândind aspectul indicat de urmele descoperite în ziduri. Cele patru încăperi se află dispuse pe două coridoare perpendiculare. Restauratorii, ghidați de urmele consolelor zidurilor exterioare, au refăcut balcoanele din lemn ale clădirii, realizate din stejar masiv, și au restaurat ancadramentele ferestrelor de la parter. Acoperișul, din țiglă frumos modelată, menține înfățișarea inițială.
La parter, trei dintre camere reconstituie atmosfera odăilor din locuințele satelor bucovinene. "Casa mare" expune elemente de bază, cum ar fi patul acoperit cu o "pocladă" (macat) din in albă cu dungi colorate, perne îmbrăcate în țesături în straturi multiple și cu "alesături" în modele geometrice. Pe perete, se găsește stiva sau "zestrea" așezată cu o rafinată alternare a volumelor și culorilor. Interiorul emană căldură și ospitalitate, sporite de lăicerele cu modele geometrice tradiționale care îmbracă peretele în dreptul patului, de un altul cu "vârste" (dungi), ambele având nuanțe vegetale. Ștergarele cu "alesături" și năframele aranjate în partea superioară a pereților completează ansamblul într-o paletă vibrantă, dar armonios echilibrată cu sobrietatea mobilierului.
Bogăția țesăturilor reprezintă trăsătura distinctivă a interiorului gospodăresc din nordul Moldovei.
Lada-masă și cutiile de zestre, prin strălucirea metalului pe lemnul sculptat în motive geometrice și prin echilibrul proporțiilor, atrag atenția vizitatorilor pentru o perioadă îndelungată.
Polita dublă, realizată din lemn de brad și împodobită cu rozete ce se succed cu motive antropomorfe, stilizate cu o precizie dobândită doar prin practica transmiterii de generații întregi, constituie un exemplu unic apreciat și detaliat de numeroși specialiști din alte țări cu ocazia expoziției de la München din 1974, parte a expoziției "Arta lemnului la români".
Camera de depozitare, în care sunt expuse obiecte și unelte necesare în viața de zi cu zi, prezintă piese precum pivele pentru adăugat grâul, cioplite dintr-un trunchi de copac, "dimerlia" pentru măsurat cereale, realizată din coaja de tei, plasa de cânepă împletită pentru pescuit, polonicele de diverse dimensiuni, "braiul" pentru "spart" laptele închegat, cu coada frumos cioplită în trepte, la fel ca și "tărnita" (săua) de lemn cu ornamente desfășurate pe întreaga suprafață, create folosind tehnici variate (incizie, pirogravură și sculptură).
A treia încăpere reconstituită în muzeu este bucătăria, unde o vatră impresionantă, construită conform necesităților unui han, ocupă aproximativ un sfert din spațiu. (În mod tradițional, raportul dintre vatră și cameră rămâne neschimbat, adică 1/3).
Sursa: București-Suceava și în Nordul Moldovei (Ministerul Turismului, 1977)
