Chilia lui Daniil Sihastru se află în proximitatea mănăstirii Putna, la aproximativ 1 kilometru distanță, în apropierea locului unde pârâul Vițelul se varsă în Putna. Acest lăcaș de cult este situat pe coasta unui deal, sculptat într-o stâncă mare de piatră, având o bisericuță cu pronaos, naos și altar, dimensiunea totală a locului săpat în piatră fiind de 9,25 m. Sub stâncă, se spune că se găsește spațiul în care sihastrul Daniil ar fi locuit și ar fi sculptat atât biserica, cât și chilia sub aceasta.
Conform tradiției, Ștefan cel Mare s-ar fi rătăcit lângă această stâncă și ar fi petrecut o noapte în chilia lui Daniil. Sihastrul, se spune, l-ar fi îndrumat pe domnul țării să construiască în acele locuri un lăcaș impunător, comunicându-i că ridicarea a 44 de biserici va aduce victoria în 44 de bătălii. Ștefan Vodă a urmat acest sfat, construind atâtea biserici și obținând tot atâtea victorii.
După edificarea mănăstirii Putna, chilia lui Daniil a devenit locul de adunare al călugărilor, iar sihastrul s-a retras într-o pustietate mai mare, lângă pârâul Voronețului. În apropiere se găsește Dealul Crucii, unde, conform tradiției, Ștefan cel Mare a tras cu arcul pentru a decide amplasamentul altarului bisericii.
La baza acestui deal, izvorăște un pârâu limpede. Legenda spune că atunci când Ștefan Vodă vizita împreună cu familia și curtenii săi mănăstirea Putna pentru a scăpa de agitația lumii în liniștea romantică a locului, obișnuia să pregătească o masă pe iarba verde, în apropierea unui izvor. Apa curată și răcoritoare a acestui izvor îl înviora de fiecare dată pe mărețul voievod, motiv pentru care izvorul poartă și astăzi numele de "Izvorul lui Ștefan cel Mare".
În anul 1871, tinerii români, membri ai societății academice "România Jună din Viena", entuziasmați de dragostea pentru patrie și popor, au organizat o festivitate emoționantă cu prilejul împlinirii a 400 de ani de la consacrarea mănăstirii Putna. Printre organizatori se numărau, la acea vreme, marele poet Mihai Eminescu și Ion Slavici.
Această celebrare poate fi considerată prima adunare a tuturor românilor, desfășurată în perioada în care Transilvania și Bucovina erau sub dominația Imperiului Habsburgic. Cu peste 3500 de participanți, evenimentul a debutat în lumina serii. De la poarta mănăstirii împodobită cu cetină și ramuri de brad se întindea o alee de brazi, conducând spre un portic festiv amplasat în șesul de la poalele muntelui. Pe alee se ridica un arc de triumf cu inscripția "Memoria lui Ștefan cel Mare, mântuitorul neamului," ornamentat cu stema Moldovei. Pe frontispiciu, se puteau citi versurile:
"Ștefan, Ștefan domnul mare
Seamăn în lume nu are
Decât numai mândrul soare."
Discursul oficial a fost rostit de D. Xenopol, iar la încheierea vorbirii, un cor compus din sute de studenți și elevi a intonat un imn. S-au recitat versuri și s-au interpretat cântece.
Momentul surprinzător al acelei serate memorabile de la Putna a fost prestația tarafului format din cei 30 de lăutari, condus de Grigore Vindereu, venerabilul rapsod bucovinean. Cu priceperea sa, a captivat inima lui Ciprian Porumbescu în timpul anilor săi de copilărie.
Într-un impuls de entuziasm, Ciprian Porumbescu a luat vioara din mâinile lui Vindereu și a preluat dirijarea tarafului, iar bucuria publicului a fost resimțită în întregime. Succesul emoționant l-a impresionat profund pe Ciprian Porumbescu, ajungând să se arunce plângând în brațele tatălui său, exclamând: "Tată, am cântat pentru întreaga Dacie!"
Sursa: București-Suceava și în Nordul Moldovei (Ministerul Turismului, 1977)
